AUTORUL pune spectatorii față în față – premieră la Teatrul Național ”Marin Sorescu”

Actorul Bogdan Costea despre cum se face un spectacol de teatru // Festivalul DebutanT
octombrie 31, 2017
A încetat managementul lui Lucian Vărşăndan la Teatrul German de Stat Timişoara
noiembrie 1, 2017

AUTORUL pune spectatorii față în față –

premieră la Teatrul Național ”Marin Sorescu”

Autorul de Tim Crouch, regia Bobi Pricop are premiera națională vineri și sâmbătă, 3 și 4 noiembrie, ora 19:00, la Teatrul Național ”Marin Sorescu”, sala Ion D. Sîrbu.

Autorul pune spectatorii față în față. Cu alți spectatori și cu ei înșiși. Decorul, construit de așa natură, creează un spațiu comun, în care actorii și spectatorii se întâlnesc și sunt determinați să se privească și să se poziționeze față de problemele dezbătute în spectacol. În Autorul este vorba despre ce vedem și la ce alegem să ne uităm.

Bobi Pricop, regizorul spectacolelor Profu` de religie și Iluzii, excelent primite de publicul craiovean și invitate la numeroase festivaluri naționale și internaționale, montează de această dată un text contemporan controversat- Autorul de Tim Crouch, în traducerea lui Andrei Marinescu. Bobi Pricop este printre cei mai apreciaţi tineri regizori români. A participat la cele mai importante festivaluri de teatru din Europa: Festivalul de la Avignon (2014) şi Edinburgh Fringe (2015) și a câștigat numeroase premii naționale cu spectacolele sale.

Tim Crouch, și-a câștigat renumele e copilul rău al Angliei și este creator de teatru experimental, dramaturg inovator, regizor și actor, cunoscut în special pentru că respinge toate convențiile din teatru și implică publicul în crearea spectacolelor sale. Stephen Bottoms, profesor de Teatru şi Performance Contemporan la Universitatea din Manchester, consideră că piesele lui Crouch sunt parte din cea mai importantă mişcare în dramaturgia apărută până acum în secolul XXI.

În spectacol îi vedem pe actorii Claudiu Bleonț, Ioana Manciu, Vlad Drăgulescu și Vlad Udrescu. Scenografia este semnată de Lia Dogaru, iar muzica este compusă de Eduard Gabia.

Spectacolul spune povestea unei alte piese de teatru: o piesă violentă, șocantă și abuzivă scrisă de un dramaturg pe nume Tim Crouch. Autorul cartografiază efectul pe care l-a avut piesa asupra actorilor care au jucat-o, a celui care a scris-o și asupra unui spectator care a văzut-o. De asemenea, piesa face conexiuni cu o întreagă lume, în care ar putea fi scrisă și prezentată unei populații saturate de imagini violente și guvernate de nevoia de impact a mass-mediei distorsionate. Spectacolul examinează consecințele acestei nevoi mediatice atât în artă, cât și în viața de zi cu zi.

Premiera spectacolului se joacă cu casa închisă, următoarele reprezentații fiind programate pe 10 și 24 noiembrie.

Acest spectacol este pentru publicul de teatru neînfricat. Nu întrebați. Nu căutați pe Google. Doar fiți acolo. – Tim Crouch

**Spectacolul este recomandat publicului peste 18 ani.

Autorul este despre noi, despre ce vedem și despre ce alegem să vedem…este o experiență teatrală năucitoare, ce nu cruță pe nimeni, deschizându-ne ochii asupra a ceea ce ar trebui să fie orbitor de evident: fiecare dintre noi poate alege.  — Lyn Gardner, The Guardian

Autorul este pe rând amuzant, ciudat, palpitant, greoi, ori te lasă fără vlagă și nu cred că o voi uita vreodată. — Dominic Maxwell, The Times

Autorul este o piesă care vorbește despre ce înseamnă să fii spectator, despre responsabilitățile noastre ca spectatori și explorează conexiunea dintre ce vedem și cum alegem să ne comportăm.

Cred cu tărie că ne-am pierdut simţul responsabilității în legătură cu lucrurile la care alegem să ne uităm – Tim Crouch.