Doru Mareș // Headshot by Simion Buia

Luni, 23 aprilie, începe cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova
aprilie 20, 2018
Azi a început Festivalul Internațional Shakespeare – la Craiova
aprilie 23, 2018

Publicist, scriitor si traducător.

Câștigător al Premiului U.N.I.T.E.R. pentru critică teatrală în anul 2015.

Actualmente secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”.

Doru Mareş:

 „Am început în octombrie  ’91, cu un text despre spectacolul «…au pus cătuşe florilor…», de Fernando Arrabal, în regia lui Alexander Hausvater. E pe post de icoană. Se pare că mi-a produs prima reacţie de convingere că merită să te ocupi de aşa ceva, pentru că era genul de spectacol care începea de la uşa teatrului – a fost foarte agresiv cu spectatorii – pe urmă am mers pe un culoar de poliţie politică, se întâmpla cu spectatorul în mijlocul decorului, a fost un spectacol foarte impresionant ca semantică. Mai văzusem spectacole, stând liniştit în sală, pe fotoliul comod, dar erau toate foarte literare, mă făceau să mă întreb de ce n-am stat acasă, să citesc liniştit textul. Acesta era diferit, textul era doar o parte din întreg. Alexander Hausvater este şi unul dintre regizorii la care ţin foarte mult. 

Eu nu scriu critică de teatru, scriu texte de spectator. Sunt spectator profesionist, scriitor – spectator dar sunt asimilat cu criticul de teatru deşi eu nu consider că fac aşa ceva. Idealul meu ar fi să scriu în timp real un text care s-ar numi «poem», un text sugerat de spectacol, aşa cum într-o iubire scrii când suferi sau când eşti fericit, şi să ajung să fac o carte de poezie, care ar fi percepută ca o carte de poezie, dar care să fie despre spectacole de teatru.

Cred că primul rol al criticii de teatru este să fie în sine un produs de artă. Scriu pentru că scriu, fără explicaţii şi fără scop. Al doilea rol poate funcţiona pentru spectatori, care să aibă un reper, o altă opinie despre spectacol, la care să se raporteze, şi apoi poate folosi şi celor din scenă. Ghinionul este că actorii nu se pot vedea când joacă. iar regizorul poate fi extrem de subiectiv. O cronică de teatru poate fi şi pentru unii şi pentru alţii un etalon, dacă spectacolul respectiv este calea pe care şi-o doresc sau n-au ajuns încă acolo.

Am urmărit, scriind, corectitudinea şi onestitatea faţă de mine în momentul în care văd spectacolul fără a mă gândi dacă mă cunosc sau nu cu actorul, regizorul, dramaturgul, cu directorul de teatru.

Uman, un Premiu UNITER îţi aduce o bucurie, în fond, reversul e «orice şut în fund e un pas înainte», dar există riscul să ţi se rupă noada, deci e mai bine să primeşti un zâmbet pentru a face un pas înainte şi premiul acesta are valoare de zîmbet. Dacă zâmbetul care mi se adresează mie îi poate ajuta şi pe colegii cu care lucrez, atunci li-l dăruiesc cu acelaşi scop”.