
Zăpadă de August / First Snow of Summe
august 24, 2023
Brăila / Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative
septembrie 2, 2023Proiect cunoscut și urmărit cu interes atât de breasla scriitorilor, cât și de publicul iubitor de poezie, Festivalul Internațional de Poezie București a crescut exponențial de la o ediție la alta, devenind astăzi cel mai important eveniment de gen din România și unul dintre cele mai urmărite din Europa.
Arhitectura programului ediției din acest an include o listă bogată de participanți: peste 170 de poeți din 27 de țări de pe 4 continente (Albania, Algeria, Austria, Bolivia, Bosnia, Bulgaria, Canada, Croația, Cuba, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Maroc, Muntenegru, Peru, Polonia, Portugalia, România, Republica Moldova, Spania, Turcia, Țările de Jos și Uruguay).
Cele șapte zile de festival includ aproape 50 de evenimente, pe teme și formate diferite: de la întâlniri cu poeți, lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, colocvii, maratoane de poezie sau performance-uri, la spectacole de teatru, proiecții de filme și concerte, expoziții și evenimente dedicate profesioniștilor – un program amplu și dens, construit de-a lungul ultimei jumătăți de an de echipa Muzeului Național al Literaturii Române alături de zecile de parteneri ai proiectului: un exercițiu de estetică relațională a artelor, un spațiu de conversație și reflecție, în cadrul căruia sunt împărtășite noi perspective, unde scrisul este sărbătorit ca artă, alături de tonalitățile muzicii de jazz, nuanțele și viziunile picturale sau imersiunea într-un spectacol teatral sau unul cinematografic.
Iubitorii de poezie din capitală sunt așteptați să ia parte la evenimente în cadrul FIPB 2023 în 13 spații culturale cunoscute din București: Biblioteca Central Universitară „CaroI”, Muzeul Național al Literaturii Române – sediul din str. Nicolae Crețulescu 8, Muzeul Național al Literaturii Române – sediul din Calea Griviței 64-66, Cărturești Verona, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, ARCUB, Librăria Kyralina, Muzeul Cotroceni, Institutul Cervantes din București, BMB, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Londohome, Teatrul Dramaturgilor Români.
La ediția din 2023 a Festivalului Internațional de Poezie București organizatorii au reluat un proiect cunoscut și îndrăgit de iubitorii de poezie: Târgul Național al Cărții de Poezie, eveniment care aduce în prim-plan cele mai recente și mai importante volume de poezie.
Participarea publicului la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București este cu acces gratuit. Programul complet al proiectului se regăsește pe site-ul oficial.
Organizatori: Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii
Parteneri: Ministerul Culturii din România, Ministerul Culturii din Croația, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, ARCUB, Primăria Dumbrăveni, Centrul Cultural „Acad. Eugen Simion” din Dumbrăveni, Ambasada Bulgariei în România, Ambasada Croației în România, Ambasada Danemarcei în România, Ambasada Germaniei în România, Ambasada Greciei în România, Ambasada Macedoniei de Nord în România, Ambasada Marocului în România, Ambasada Muntenegru în România, Ambasada Republicii Moldova în România, Ambasada Mexicului în România, Ambasada Republicii Peru în România, Ambasada Portugaliei în România, Ambasada Serbiei în România, Ambasada Țărilor de Jos în România, Ambasada Republicii Uruguay în România, Forumul Cultural Austriac, Camões Institute, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Polonez din București, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul „Masca”, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Institutul Cervantes din București, Institutul Goethe, Muzeul Național Cotroceni, Filiala București-Traduceri Literare și Filiala București-Poezie ale Uniunii Scriitorilor din România, Cărturești Verona, Librăria franceză „Kyralina”, Londohome, ISMB, Romfilatelia, Royal Art Muzzyk, Biblioteca Metropolitană București




