10 actori pentru FILM @ TIFF 2022
iunie 4, 2022Festivalul Babel, 10-19 iunie 2022 / Târgoviște
iunie 6, 2022„A treia carte pe care o public la Casa de Editură Max Blecher este cea de-a zecea carte de poezii a mea. Când am debutat în 1995, la 33 de ani, cu placheta „În margine”, nu mi-am închipuit vreodată că voi ajunge să scriu câte o carte pentru fiecare deget de la mâini. Acum, spre 60 de ani, am toate degetele ocupate cu ceva care se numește poezie, o pradă pe care nu am hăituit-o, nici atunci când se nășteau în mine atavice instincte de carnasier. Venea ea spre mine – vorba cuiva: nu se știe cine pe cine înghite. Nu sunt eu Bestia, pe cuvânt de poet…”
Nicolae Coande
„O lucrare de un profesionalism exemplar ne vine din inima profundă a Olteniei, unde Nicolae Coande a publicat, la Editura Hoffman din Caracal (2021), două volume masive din Manualul Vânătorului de Poeţi, în care, de‑a lungul a 609 de pagini foarte atractiv scrise, autorul face o radiografie quasi‑exhaustivă, de pionierat, a ultimelor generaţii poetice de la noi […]
Aerul pe care‑l respiră Coande e altul decât al criticii noastre tradiţionale, el fiind cel corect, în opinia mea, dacă avem în vedere ozonul cosmopolit pe care‑l respiră – în general dezabuzat, ironic‑sarcastic, mă grăbesc să adaug – majoritatea poeţilor recenţi de la noi. Coande strecoară cu lejeritate în textele sale nume precum John D. Caputo, Freddy Mercury, Abbas Kiarostami etc., decantează cu uşurinţă vortexul şamanic sau psihedelic al multor texte beat sau rock, deschiderea cosmopolită a literaturii noastre recente fiind, pentru el, o axiomă cu valoare generativă, epistemică.
Nicolae Coande le aparţine acestor poeţi, a „suferit” împreună cu ei pe eşafodul multor ritualuri de castă (cenacluri, concursuri, festivaluri de poezie, burse), adjudecate în general de către alţii, deci scrie din interior, avizat, o sinteză cu valoare referenţială, motiv pentru care, cred, cele două volume trebuie păstrate pe primul raft al bibliotecii, pentru a fi consultate la nevoie. Oricum, nu prea avem altele, şi am serioase dubii că intreprinderile viitoare vor atinge nivelul de altruism responsabil pe care îl găsim în Manualul Vânătorului de Poeţi. S‑a cam terminat cu erudiţia şi cu competenţa, pe care le găsim din plin aici; vin peste noi iovăneii şi va fi prăpăd.”
Ștefan Borbely, Din interior, Contemporanul, aprilie, 2022
„Am în față toate cele patru cărți de versuri ale lui Nicolae Coande, citit, iată cu o întârziere oarecum vinovată, căci îmi trimisese, cu o anume încredere, placheta de debut, În margine (Editura Ramuri), încă în 1995. Or, îmi dau seama astăzi, citindu-l de la un cap la altul, că e vorba de unul dintre poeții care contează cu adevărat și care ar merita cu mult mai multă atenție decât i s-a acordat, chiar dacă întâmpinarea scrisului său a fost, în genere, pozitivă. Când îi prefața debutul, Liviu Antonesei avusese curajul să spună că era chiar «poetul care vine», îndreptățit să ocupe un loc «dintre cele mai importante», deși ajungea la linia de start doar la vârsta de treizeci și doi-treizeci și trei de ani. Cred, la rându-mi, că încă de la acel început Nicolae Coande făcea proba unei poeticități care, vorba tot a prefațatorului său, ținea într-o însemnată măsură de «neobișnuita știință a frazării». Adică metafora – căci în poezia sa ea nu e deloc neglijată – primea la el un sprijin substanțial din partea topicii, a unei ordini, și studiate, și firești, a cuvintelor, a unei sintaxe în care contiguitățile metonimice echilibrau balanța limbajului propriu-zis figurat. Cultura poetică substanțială îl ajuta, în mod sigur, să ajungă repede la un nivel remarcabil al «artei combinatorii», deloc spectaculoasă la suprafață, însă vibrantă în profunzime.”
Ion Pop, Poezia lui Nicolae Coande, Steaua, octombrie 2019
RomanianActors.com este o colaborare între oamenii care înțeleg impactul culturii vizuale în dezvoltarea unei societăți echilibrate estetic & intelectual.
RomanianActors.com
Comunicate de presă / Parteneriate / Etc
+4 0763654920