Simona Chițan: În loc de epilog. „Hai să stăm puțin la umbră‟

Întotdeauna am spus că vreau să ies din presa culturală, înainte ca Victor Rebengiuc să nu mai fie. M-am ținut de cuvânt, pentru că nu aș putea niciodată scrie despre dispariția sa. Și, iată, de la Stockholm, unde viața m-a adus acum, trăiesc bucuria publicării la Editura Vremea a acestui volum, aflat acum la cea de-a treia ediție – o carte pe care Victor Rebengiuc, în vârstă de 90 de ani, a sugerat-o în vara anului 2023. Când ne-am revăzut, la 20 de ani de la prima ediție a acestei cărți, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, domnul Rebengiuc mi-a mărturisit că nu mai are niciun exemplar din ediția publicată de Editura Humanitas în 2008. I-am promis că vom reedita această carte și mă bucur că Editura Vremea, prin doamna Silvia Colfescu, o foarte dragă prietenă, împlinește această dorință a artistului.
În celelelate două ediții ale acestei cărți, dincolo de interviul fluviu cu actorul, a fost dat cuvântul marilor regizori cu care a lucrat, familiei, prietenilor, studenţilor și colaboratorilor săi. Au fost strânse mărturiile a peste 80 de persoane, de la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Sorana Coroamă-Stanca, Stere Gulea, Alexandru Dabija, Yuryi Kordonskyi, Mariana Mihuţ, la colegii și prietenii săi, Valeria Seciu, Ion Caramitru, Oana Pellea, Marcel Iureş, George Banu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Dan C. Mihailescu. Mi-amintesc că, în 2003, Radu Penciulescu mi-a trimis prin poştă, de la Stockholm la Darabani, la adresa părinților mei din nordul Moldovei, gândurile sale despre actor, scrise de mână. Se simte în aceste pagini, pe care le păstrez, emoția regizorului. Modestia lui Rebengiuc este comparabilă poate numai cu aceea a regelui Richard al II-lea, întruchipat sub direcția regizorală a lui Penciulescu.
Într-adevăr, Victor Rebengiuc îşi prezintă cu demnitate ideile pe scenă, de aceea este atât de autentic. Aduce cu el tunetul cerurilor dezlănţuite, forţa uraganelor şi, peste toate, nedumirirea unei lacrimi. Cele mai puternice roluri din teatru sau din film s-au născut din fragilitatea sa, altminteri bine camuflată. Talentul lui niciodată nu a putut fi zăgăzuit şi s-a revărsat din plin asupra noastră. Tace, te priveşte sau îţi vorbeşte, tot timpul este el, Victor Rebengiuc, un melanj de contraste. Olimpian, dar pământean, orgolios, dar modest, tăios, dar tandru, puternic, dar vulnerabil. Întruchipează toate aceste trăsături şi încă ceva pe deasupra, care îţi scapă, ceva ce nu ai cum să defineşti. Dincolo de aparenta duritate a lui Victor Rebengiuc, se întrevede sensibilitatea lui, o duioșie abia perceptibilă când îl întâlneşti prima dată.
Actorul își ascunde, totuși, foarte bine vulnerabilitatea. Poate să fie inflexibil, dintr-o bucată şi intransigent, așa cum apare și în spectacolul „Tatăl”, pe care l-am revăzut, în festival, la Sibiu. Te uimeşte uneori prin asprimea vorbelor rostite fără perdea. Şi, dintr-o dată, când nu te aştepţi, printr-un gest, printr-o privire, printr-un cuvânt, gingăşia şi delicateţea sa te pot lăsa fără grai. Şi parcă îl aud, spunându-mi, pe vremea când munceam, în urmă cu 20 de ani, la prima ediție a cărții: ,Ce faci, fetiţă?“. ,,Scriu, despre dumneavoastră, domnule Rebengiuc“.
Nu pot să uit cum, odinioară, când îi intervievam pentru prima ediție a cărții, foștilor studenţi le zâmbeau ochii când îmi vorbeau de „domnul Victor Rebengiuc‟, care i-a învăţat, în perioada sa de rectorat la UNATC, că nimic nu se obţine fără muncă, că talentul fără seriozitate, fără responsabilitate şi fără adevăr este un dar irosit. Pentru noile generații de actori, modelul pe care Victor Rebengiuc îl reprezintă prin rectitudine morală, surprins în această carte în toate ipostazele - de la om la artist, de la director al Teatrului Bulandra și rector al UNATC la lider de opinie în viața publică - stă în picioare astăzi mai mult decât oricând. Este esential gestul Editurii Vremea de a reedita acest volum, pentru ca toate mărturiile din carte să poată fi citite și de tinerii artiști. E important ca aceștia să se poată raporta la etalonul omului și artistului Victor Rebengiuc, care a rămas neclintit în peste șase decenii de carieră. Pildele sale de viață și de artă fără compromis sunt dincolo de orice vremuri tulburi.
La FITS 2023, a fost sărbătorit cuplul de aur al teatrului românesc, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în contextul în care pe 7 iulie se sărbătoreau 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei, regizorul care a colaborat cu cei doi mari actori în majoritatea capodoperelor pe care le-a creat în teatru și film. Victor Rebengiuc a jucat, în festivalul de la Sibiu, în spectacolul „Tatăl”, în regia lui Cristi Juncu, iar Mariana Mihuț, în „Băieții de zinc”, în care s-a reîntâlnit cu regizorul Yuriy Kordonskiy, ambele montări fiind producții ale Teatrului Bulandra. Cei doi artiști au avut o întâlnire moderată de Octavian Saiu, în care au depănat amintiri despre începuturile lor în teatru, despre Lucia Sturdza Bulandra, despre cum l-au întâlnit pe Liviu Ciulei, despre spectacolele în care au jucat, cariera celor doi identificându-se cu numele Teatrului Bulandra. Privindu-i și ascultându-i, la Sibiu, mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Yura Kordonskyi, pe care mi le-a mărturisit, într-un interviu: „Victor și Mariana au o deschidere absolută. Ei devin vulnerabili, tocmai pentru că nu ascund nimic și dăruiesc totul pe scenă‟.
În această vară, după filmarea unui interviu, realizat de TVR Cultural, în festival, la Sibiu, când îl însoțeam agale spre hotel, dintr-odată, domnul Rebengiuc mi-a zis: „Hai să stăm puțin la umbră, Simona”. Ne-am așezat pe o bancă de pe o alee din parcul Astra. Am simțit nevoia, lângă el, să închid telefoanele, să respir puțin aer curat. Am fost eu, de această dată, cea care l-a privit cu duioșie și mai ales cu multă recunoștință pe actorul care mi-a fost un reper esențial în viață: întâlnirea cu domnul Rebengiuc, în procesul facerii acestei cărți, aflată astăzi la a treia ediție, a fost cu totul formativă pentru mine. După 20 de ani, timpul s-a oprit în loc, la Sibiu, alături de domnia sa. Au fost clipe de grație, pe care nu le voi uita niciodată.