ĂSTA-S EU – Victor Rebengiuc

JIPOEME / Puiu Jipa
iunie 22, 2024
În căutarea lui Sergiu Celibidache
iunie 22, 2024
JIPOEME / Puiu Jipa
iunie 22, 2024
În căutarea lui Sergiu Celibidache
iunie 22, 2024
Show all

Editura Vremea

Ăsta-s eu, Victor Rebengiuc

Volumul adună peste 80 de mărtu­rii ale unor personalități care surprind frânturi emoționante din cariera și viața artistului. S-au păstrat texte în care mari regizori, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Stere Gulea, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija și Yuriy Kordonskiy, vorbesc despre spec­tacolele pe care le-au realizat împreună cu actorul. Paginile despre fami­lia actorului, cu declarații semnate de soția Mariana Mihuț și fiul Tudor Rebengiuc, constituie unul dintre cele mai consistente capitole ale cărții.

Interviul cu Victor Rebengiuc a fost adus la zi în ultimul capitol al acestui volum, intitulat Am 67 de ani de profesie, dar nu pot spune că știu cum se face. În ediția de la Editura Vremea, criticul de teatru Alina Epîngeac, regizorul Laurențiu Damian, jurnalista Sanda Vișan și criticul de film Ionuț Mareș au conturat ipostaze noi ale actorului, trecând în revistă rolurile realizate de acesta în teatru și film în ultimii 15 ani. Partea finală a cărții a fost completată, în ediția din 2023, cu cele mai recente spectacole și filme în care a jucat Victor Rebengiuc.

Editura Vremea

www.edituravremea.ro/

La 20 august 1990 Silvia Colfescu fondează, împreună cu Nicolae Henegariu, editura Vremea din București. Numele este o trimitere la Editura Vremea din perioada interbelică, căci noii editori îşi propun să continue tradiţia acesteia „în felul nostru și în lumina zilelor noastre”.

După ce renunţă, din motive practice (în principal accesul la resurse tipografice), la ideea înfiinţării unui ziar, fondarea unei edituri le apare drept cea mai bună metodă de a pune în practică ceea ce îşi doreau de fapt: publicarea documentelor marilor procese din timpul comunismului, despre care se ştia foarte puţin în acel moment.

În 1995 este lansată cea mai importantă şi mai longevivă colecţie a Editurii Vremea – FID („Fapte, Idei, Documente”), primele apariţii fiind documentele din procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, cele privind reeducarea de la Piteşti şi de la Gherla, precum şi cele de la procesul lui Toma Arnăuţoiu.

Urmează apoi „Planeta Bucureşti” – altă colecţie emblematică a editurii Vremea, cuprinzând cărţi de istorie, memorialistică, interviuri, antropologie şi urbanistică având ca subiect capitala.

De-a lungul anilor, numărul colecţiilor a crescut, iar subiectele abordate s-au diversificat. FID a rămas însă definitorie pentru spiritul Vremii, continuând să scoată la iveală documente inedite privind istoria naţională recentă (inclusiv lucrări despre elita intelectuală interbelică, personalităţi ale vieţii politice şi culturale de dinainte de război şi experienţele acestora în anii comunismului).

Victor Rebengiuc

Victor George Rebengiuc (n. , București, România) este un actor român de film, teatru, radio, televiziune și voce, care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei românești. Este cunoscut și ca activist al societății civile.

Din 1957, a fost membru al Teatrului Bulandra, jucând în peste 200 de roluri numai pe această scenă. După performanța sa în Pădurea spânzuraților în regia lui Liviu Ciulei, Rebengiuc a devenit o figură majoră în cinematografia românească și a devenit cunoscut mai ales pentru apariția sa în 1986 în Moromeții lui Stere Gulea. De asemenea, el a jucat în filmele lui Dan Pița(Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei) și Lucian Pintilie(De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Paradisul ultimelor opriri, Niki și Flo, Tertium non datur). Pe scenă Rebengiuc a jucat în piesele regizate de: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gábor Tompa, Alexandru Dabija și alții. Fost soț al actriței Anca Verești, este căsătorit cu actrița Mariana Mihuț, colega sa de la Bulandra.

Viața lui Rebengiuc în regimul comunist i-a oferit o perspectivă anticomunistă, iar unele dintre filmele sale din anii 80 au fost cenzurate sau interzise de oficialii țării. În 1989 a participat la Revoluția Română, făcând parte din cei care au intrat în clădirea Televiziunii Române. Ulterior, Rebengiuc a vorbit împotriva forțelor politice despre care a crezut că reprezintă moștenirea regimului comunist în societatea modernă și a cerut condamnarea retrospectivă a comunismului. A avut o scurtă carieră în politică și, de la mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale.

A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra. Descris drept unul dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”, în 2008 i-a fost acordat un doctorat onorific din partea UNATC.Pentru popularitatea sa în România, el a primit o ofertă de la Pixar și a asigurat vocea personajului Charles Muntz în 2009 pentru versiunea românească a filmului Up. 

Unde cumpăr?

https://edituravremea.ro/colectii/vremea-vedetelor/%C4%83sta-s-eu,-victor-rebengiuc

Pagini: 410
Format: 13 x 20 cm
An apariție: 2023
ISBN: 978-606-081-202-9

Simona Chițan: În loc de epilog. „Hai să stăm puțin la umbră‟

Întotdeauna am spus că vreau să ies din presa culturală, înainte ca Victor Rebengiuc să nu mai fie. M-am ținut de cuvânt, pentru că nu aș putea niciodată scrie despre dispariția sa. Și, iată, de la Stockholm, unde viața m-a adus acum, trăiesc bucuria publicării la Editura Vremea a acestui volum, aflat acum la cea de-a treia ediție – o carte pe care Victor Rebengiuc, în vârstă de 90 de ani, a sugerat-o în vara anului 2023. Când ne-am revăzut, la 20 de ani de la prima ediție a acestei cărți, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, domnul Rebengiuc mi-a mărturisit că nu mai are niciun exemplar din ediția publicată de Editura Humanitas în 2008. I-am promis că vom reedita această carte și mă bucur că Editura Vremea, prin doamna Silvia Colfescu, o foarte dragă prietenă, împlinește această dorință a artistului.
În celelelate două ediții ale acestei cărți, dincolo de interviul fluviu cu actorul, a fost dat cuvântul marilor regizori cu care a lucrat, familiei, prietenilor, studenţilor și colaboratorilor săi. Au fost strânse mărturiile a peste 80 de persoane, de la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Sorana Coroamă-Stanca, Stere Gulea, Alexandru Dabija, Yuryi Kordonskyi, Mariana Mihuţ, la colegii și prietenii săi, Valeria Seciu, Ion Caramitru, Oana Pellea, Marcel Iureş, George Banu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Dan C. Mihailescu. Mi-amintesc că, în 2003, Radu Penciulescu mi-a trimis prin poştă, de la Stockholm la Darabani, la adresa părinților mei din nordul Moldovei, gândurile sale despre actor, scrise de mână. Se simte în aceste pagini, pe care le păstrez, emoția regizorului. Modestia lui Rebengiuc este comparabilă poate numai cu aceea a regelui Richard al II-lea, întruchipat sub direcția regizorală a lui Penciulescu.
Într-adevăr, Victor Rebengiuc îşi prezintă cu demnitate ideile pe scenă, de aceea este atât de autentic. Aduce cu el tunetul cerurilor dezlănţuite, forţa uraganelor şi, peste toate, nedumirirea unei lacrimi. Cele mai puternice roluri din teatru sau din film s-au născut din fragilitatea sa, altminteri bine camuflată. Talentul lui niciodată nu a putut fi zăgăzuit şi s-a revărsat din plin asupra noastră. Tace, te priveşte sau îţi vorbeşte, tot timpul este el, Victor Rebengiuc, un melanj de contraste. Olimpian, dar pământean, orgolios, dar modest, tăios, dar tandru, puternic, dar vulnerabil. Întruchipează toate aceste trăsături şi încă ceva pe deasupra, care îţi scapă, ceva ce nu ai cum să defineşti. Dincolo de aparenta duritate a lui Victor Rebengiuc, se întrevede sensibilitatea lui, o duioșie abia perceptibilă când îl întâlneşti prima dată.
Actorul își ascunde, totuși, foarte bine vulnerabilitatea. Poate să fie inflexibil, dintr-o bucată şi intransigent, așa cum apare și în spectacolul „Tatăl”, pe care l-am revăzut, în festival, la Sibiu. Te uimeşte uneori prin asprimea vorbelor rostite fără perdea. Şi, dintr-o dată, când nu te aştepţi, printr-un gest, printr-o privire, printr-un cuvânt, gingăşia şi delicateţea sa te pot lăsa fără grai. Şi parcă îl aud, spunându-mi, pe vremea când munceam, în urmă cu 20 de ani, la prima ediție a cărții: ,Ce faci, fetiţă?“. ,,Scriu, despre dumneavoastră, domnule Rebengiuc“.
Nu pot să uit cum, odinioară, când îi intervievam pentru prima ediție a cărții, foștilor studenţi le zâmbeau ochii când îmi vorbeau de „domnul Victor Rebengiuc‟, care i-a învăţat, în perioada sa de rectorat la UNATC, că nimic nu se obţine fără muncă, că talentul fără seriozitate, fără responsabilitate şi fără adevăr este un dar irosit. Pentru noile generații de actori, modelul pe care Victor Rebengiuc îl reprezintă prin rectitudine morală, surprins în această carte în toate ipostazele - de la om la artist, de la director al Teatrului Bulandra și rector al UNATC la lider de opinie în viața publică - stă în picioare astăzi mai mult decât oricând. Este esential gestul Editurii Vremea de a reedita acest volum, pentru ca toate mărturiile din carte să poată fi citite și de tinerii artiști. E important ca aceștia să se poată raporta la etalonul omului și artistului Victor Rebengiuc, care a rămas neclintit în peste șase decenii de carieră. Pildele sale de viață și de artă fără compromis sunt dincolo de orice vremuri tulburi.
La FITS 2023, a fost sărbătorit cuplul de aur al teatrului românesc, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în contextul în care pe 7 iulie se sărbătoreau 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei, regizorul care a colaborat cu cei doi mari actori în majoritatea capodoperelor pe care le-a creat în teatru și film. Victor Rebengiuc a jucat, în festivalul de la Sibiu, în spectacolul „Tatăl”, în regia lui Cristi Juncu, iar Mariana Mihuț, în „Băieții de zinc”, în care s-a reîntâlnit cu regizorul Yuriy Kordonskiy, ambele montări fiind producții ale Teatrului Bulandra. Cei doi artiști au avut o întâlnire moderată de Octavian Saiu, în care au depănat amintiri despre începuturile lor în teatru, despre Lucia Sturdza Bulandra, despre cum l-au întâlnit pe Liviu Ciulei, despre spectacolele în care au jucat, cariera celor doi identificându-se cu numele Teatrului Bulandra. Privindu-i și ascultându-i, la Sibiu, mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Yura Kordonskyi, pe care mi le-a mărturisit, într-un interviu: „Victor și Mariana au o deschidere absolută. Ei devin vulnerabili, tocmai pentru că nu ascund nimic și dăruiesc totul pe scenă‟.
În această vară, după filmarea unui interviu, realizat de TVR Cultural, în festival, la Sibiu, când îl însoțeam agale spre hotel, dintr-odată, domnul Rebengiuc mi-a zis: „Hai să stăm puțin la umbră, Simona”. Ne-am așezat pe o bancă de pe o alee din parcul Astra. Am simțit nevoia, lângă el, să închid telefoanele, să respir puțin aer curat. Am fost eu, de această dată, cea care l-a privit cu duioșie și mai ales cu multă recunoștință pe actorul care mi-a fost un reper esențial în viață: întâlnirea cu domnul Rebengiuc, în procesul facerii acestei cărți, aflată astăzi la a treia ediție, a fost cu totul formativă pentru mine. După 20 de ani, timpul s-a oprit în loc, la Sibiu, alături de domnia sa. Au fost clipe de grație, pe care nu le voi uita niciodată.

RomanianActors.com este o colaborare între oamenii care înțeleg impactul culturii vizuale în dezvoltarea unei societăți echilibrate estetic & intelectual.

 

RomanianActors.com

Comunicate de presă / Parteneriate / Etc

+4 0763654920

contact@romanianactors.com

 

Simion Buia
Simion Buia
Jurnalist cultural, fotograf, călător al acestei abracadabrante lumi, cu L mare. Dar cel mai important: tatăl Marthei & co-stăpânul lui Foltos, the human dog, adoptat în Sfântu Gheorghe la început de pandemie.

Comments are closed.

ĂSTA-S EU – Victor Rebengiuc
This website uses cookies to improve your experience. By using this website you agree to our Data Protection Policy.
Read more