ĂSTA-S EU – Victor Rebengiuc
iunie 22, 2024Jerzy Grotowski – Metafizica artei actorului / Gina Călinoiu
iunie 22, 2024Gaby Michailescu în dialog cu Fabian Anton / Editura Vremea
În căutarea lui Sergiu Celibidache
Prima mea întâlnire cu Gaby Michailescu a avut loc într-o zi de sfârșit de vară a anului 1998. Am întocmit atunci rapid o listă de personalități despre care era musai să povestim – printre care și Sergiu Celibidache – și astfel a luat naștere un proiect ce prinde abia acum formă, la editura Vremea.
Așadar, este pentru prima dată când, în România, apare o astfel de biografie dedicată lui Sergiu Celibidache, un volum ce într-adevăr ne oferă partea nevăzută a vieții marelui dirijor, așa cum a fost ea cunoscută și povestită de cel mai mare impresar al scenei românești, unicul Gaby Michailescu.
Fabian Anton
Editura Vremea
La 20 august 1990 Silvia Colfescufondează, împreună cu Nicolae Henegariu, editura Vremea din București. Numele este o trimitere la Editura Vremea din perioada interbelică, căci noii editori îşi propun să continue tradiţia acesteia „în felul nostru și în lumina zilelor noastre”.
După ce renunţă, din motive practice (în principal accesul la resurse tipografice), la ideea înfiinţării unui ziar, fondarea unei edituri le apare drept cea mai bună metodă de a pune în practică ceea ce îşi doreau de fapt: publicarea documentelor marilor procese din timpul comunismului, despre care se ştia foarte puţin în acel moment.
În 1995 este lansată cea mai importantă şi mai longevivă colecţie a Editurii Vremea – FID („Fapte, Idei, Documente”), primele apariţii fiind documentele din procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, cele privind reeducarea de la Piteşti şi de la Gherla, precum şi cele de la procesul lui Toma Arnăuţoiu.
Urmează apoi „Planeta Bucureşti” – altă colecţie emblematică a editurii Vremea, cuprinzând cărţi de istorie, memorialistică, interviuri, antropologie şi urbanistică având ca subiect capitala.
De-a lungul anilor, numărul colecţiilor a crescut, iar subiectele abordate s-au diversificat. FID a rămas însă definitorie pentru spiritul Vremii, continuând să scoată la iveală documente inedite privind istoria naţională recentă (inclusiv lucrări despre elita intelectuală interbelică, personalităţi ale vieţii politice şi culturale de dinainte de război şi experienţele acestora în anii comunismului).
Sergiu Celibidache
La 28 iunie 1912, în orașul Roman din județul Neamț, se năștea unul dintre cei mai renumiti dirijori și compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache.
La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută la Iași - unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. Precum o altă mare personalitate a culturii românești (Lucian Blaga), copilul Celibidache a stat într-o tăcere absolută, nerostind niciun cuvânt în primii săi ani de viață. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții, nivelul său școlar fiind unul excelent. La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl sau, Demostene, un influent ofițer de cavalerie si prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, inzestrat cu o inteligență iesită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache vroia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, Celibidache părăsește casa parintească pentru totdeauna.
A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despățirea de familia sa și-a continuat studiile la București, câștigându-și existența în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans.
De indata ce a absolvit stagiul militar (1935), Sergiu Celibidache se mută la Paris și își continuă studiile acolo. Într-una din zile, ascultă la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen și este într-atât de entuziasmat încât compune propriul cvartet de coarde și i-l trimite lui Tiessen. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, remarcă potențialul muzical deosebit al lui Celibidache si îl invită la Berlin.
Celibidache dă curs invitației lui Tiessen și învață în cel mai scurt timp limba germană, urmând apoi să se înscrie, în Berlin, la Facultatea de Muzică a Universitatii Friedrich-Wilhelm. Printre profesorii săi se numără Tiessen (compoziție), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas și Fritz Stein (teorie), Eduard Spranger și Nicolai Hartmann (filozofie), Arnold Schering și Georg Schunemann (muzicologie), Walter Gmeindl (dirijat). Curând, Celibidache începe să urmarească concertele și repetițiile lui Wilhelm Furtwangler în Berlin.
Unde cumpăr?
https://edituravremea.ro/colectii/vremea-vedetelor/%C3%AEn-c%C4%83utarea-lui-sergiu-celibidache
Pagini: 180
Format: 13 x 20 cm
An apariție: 2023
ISBN: 978-606-081-198-5
RomanianActors.com este o colaborare între oamenii care înțeleg impactul culturii vizuale în dezvoltarea unei societăți echilibrate estetic & intelectual.
RomanianActors.com
Comunicate de presă / Parteneriate / Etc
+4 0763654920