Radu Alexandru / Festivalul Debutant: „Cred într-un Iași al dansului contemporan, un viitor centru important pentru arta pe care o practic.”
septembrie 26, 2023
Nova Festival / Ema Alexandrescu: „Frumusețea și unicitatea pe care acest proiect le are constau în împletirea organică a artei, tehnologiei și umanului.”
septembrie 28, 2023
Salut! Mă numesc Simona Dabija, am 29 de ani și m-am născut în orașul Focșani.
Am absolvit licenta si masterul in coregrafie la Universitatea Nationala de Teatru si Cinematografie din Bucuresti. Sunt co-fondator al Asociației Delazero, o asociatie care isi propune ca directie artistica proiecte ce au ca tema prezentul social și modalitățile individuale de raportare la acesta.
Am colaborări recurente cu cu institutii independente si de stat: Linotip-Centru Independent Coregrafic, Centrul National al Dansului, CREart, Teatrul Odeon. Lucrez cu Simona Deaconescu din 2015, fiind una dintre principalele performere din Tangaj Collective. Cele mai recente lucrări care au reprezentații atât în țară cât și la nivel internațional și în care mă puteți vedea sunt: - BLOT - Body Line of Thought, un spectacol care explorează mișcarea din perspectiva relației pe care o avem cu bacteriile din corpul nostru. RAMANENJANA, un spectacol docu-ficțiune despre un dans care a făcut istorie în Madagascar, în anul 1863.
In 2020, mi-a fost acordat Premiul pentru Contributia adusă Dansului Contemporan, de către Centrul National al Dansului, Bucuresti.
Sunteti în juriul Festivalului Debutant. La ce veți fi atentă când selectați câștigătorul? Ce calități și defecte trebuie să însumeze “cel mai bun, cea mai bună”?
Criteriul pe care îl valorific cel mai mult în prezent este coerența spectacolului, atât din punct de vedere al mișcării, cât și al conceptului. Propunerea artistică devine relevantă când poate fi descifrată opinia sau poziția artistului în raport cu tema dezbătută.
Există un stil de mișcare aparte, să-i spunem, general, coregrafie, care diferă în partea de Est a Europei fata de Vest, respectiv cum e asimilat de publicul românesc teatrul-dans, mișcarea scenică fără vorbe?
Din perspectiva mea, am observat că e tot mai dificil să creezi un spectacol coregrafic exclusiv non verbal, din simplul motiv că există o oarecare nevoie pragmatică de a transmite cât mai clar și direcționat mesajul din spatele procesului artistic. Cred că publicul se bucură vizual de mișcarea fără vorbe, atunci când ea este bine cercetată și aprofundată, însă de multe ori le rămâne o imagine frumoasă, dar nu și o voce puternică.
Cum ați caracteriza cuvântul, DANS, COREGRAFIE - prin prisma experienței personale?
Pentru mine dansul și coregrafia reprezintă moduri artistice de exprimare, pe cât de palpitante și vii, pe atât de dificil de implementat. Uneori ai senzația ca artist ca ești norocos prin faptul poți avea o voce și te poți face auzit, dar alteori simți că duci o luptă continuă de convingere a publicului larg că exiști și că e important să simți că ești susținut în parcursul artistic.
Desigur, m-ar interesa să-mi răspundeți la întrebarea standard: Unde vă vedeți peste 10 ani, dar doresc să aflu: Unde vă vedeți azi? Și dacă sunteți bine?
Nu am așteptări foarte pretențioase de la viitor. Peste 10 ani sper să pot activa în continuare în domeniul care îmi place și să creez contexte și oportunități atât pentru mine, cât și pentru tinerii artiști în care cred. În prezent, pot spune doar că sunt recunoscătoare pentru experiențele trăite, locurile în care am călătorit cu spectacole și cum am evoluat ca artist. Acest lucru s-a datorat unui imens aport de implicare și dăruire al artiștilor cu care lucrez în mod constant. Vine un moment în care începi să chestionezi raportul dintre munca implicată și rezultatele obținute. Cât ecou are arta pe care o desfășori și ce rămâne în urma ei?
