Adrian Mihalache \ Critic de teatru

Photography & Videography by © Simion Buia // www.romanianactors.com

Adrian Mihalache a urmat simultan trei traiectorii profesionale, care, în mare măsură, s-au intrepătruns. Cercetător și profesor universitar în domeniul științelor tehnice (fiabilitate, teoria incertitudinii, economie virtuală, cibercultură), scriitor și critic de teatru. A publicat eseuri reunite în volume ca Riscul declinului, Demonul dimineții, Spații seducătoare, Ciber-gând-ind, Înaintând mascat, Umbre și urme. A scris piese de teatru, dintre care una jucată ca spectacol-lectură, avându-l pe Radu Beligan în distribuție, alta ca spectacol radiofonic. Scrierile de critică teatrală au fost reunite în volumul Verva Thaliei, premiat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala București. A obținut premiul Uniunii Scriitorilor din România, secția Dramaturgie, pentru întreaga activitate de critică teatrală. 

Aflat la Festivalul Internațional de Teatru Babel din Târgoviște, Adrian Mihalache reflectează la evoluția concepției regizorale și a stilului de joc actoricesc, printr-o privire planată asupra ultimilor o sută cincizeci de ani. Teatrul burghez de salon, în care predomina comunicarea verbală, a lăsat locul unui teatru de expresie corporală. Orice inovare este inevitabil însoțită de o pierdere. Teatrul psihologic a fost înlocuit de un teatru “de mască”, conflictul a fost eludat. Actorii, în loc să participe între ei la dispute de idei, se adresează publicului, aflat într-un tărâm al tuturor posibilităților. După o lungă perioadă de experimentare, de demontare a convențiilor, de epuizare a surselor de epatare, teatrul încearcă să-și anexeze publicul ca element constitutiv al spectacolului. Frontiera dintre scenă și viață a devenit poroasă. Fiecare dintre noi joacă în viața socială unul sau mai multe roluri, iar teatrul ne ajută să adoptăm cele mai adecvate posturi, cele mai bune moduri de enunțare, după cum o cere rolul respectiv, temporar adoptat. Tentația este mare de a revizita teritorii cunoscute, dar, dacă teatrul nu o face la modul ironic, chiar parodic, devine neinteresant. Încă mai dificil este, atât pentru regizori, cât și pentru actori, să inventeze modalități noi, neașteptate, dar potrivite cu spiritul vremii. Teatrul comunitar, care pune în scenă o problemă stringentă, tulburătoare pentru o anumită colectivitate, selectând interpreți chiar din rândul acesteia, ar putea oferi o cale de înnoire.

Vă invitâm la o expunere filmată despre ideile de mai sus.