DOAMNA Valeria Seciu – 83 // by Doinel Tronaru

Erotism, revolutie si o mare actrita.

DOAMNA Valeria Seciu implineste astazi frumoasa varsta de 83 de ani (conform semi-“oficialului” imdb.com; alte surse dau datele de 1 august, sau chiar 2 august, ca la noi la nimenea, sau ca la balamuc; oricum ar fi, nu este tarziu s-o omagiem nici astazi).

La Multi Ani marii actrite! Nascuta, asadar, pe 1 septembrie 1939, ziua/dimineata in care Hitler lua nefericita decizie de invadare a Poloniei (ma rog, o luase cu putin timp inainte, acum doar invada propriu-zis, cu o uriasa forta de lupta a Wehrmacht-ului in spate), prin urmare inceputul celui de-al doilea razboi mondial si al unui lung, interminabil, inimaginabil sir de atrocitati (zi in care se nastea, pe alta parte a planetei, in “cetatea” automobilelor Detroit, o alta actrita importanta, americana Lily Tomlin, care implineste si ea astazi 83 de ani), in capitala tarii, Bucuresti (oras aflat, la randul lui, in plina psihoza legionara si dictatura regala a priapicului Carol II, in care presentimentul raului/relelor care aveau sa revina era puternic, probabil il simteai in aerul de pe Calea Victoriei sau de la Capsa in acele zile), Valeria avea sa fie sortita unei cariere de exceptie, devenind una dintre cele mai importante (si specifice, misterioase – acel “mister” feminin si atractie implicita, pe care o actrita, daca nu le are, degeaba este actrita) actrite, de teatru si de film, romane postbelice. Actrită-fetis a marii regizoare de teatru Catalina Buzoianu, Seciu a jucat, totusi, putin in film – doar 22 de roluri, majoritatea in perioada comunista –, reusind insa sa-si impuna patina de exceptie. A debutat in film in 1964, cand avea doar 25 de ani, intr-un film acum uitat, “Casa neterminata”, apartinand unui regizor care tinde si el sa fie uitat, Andrei Blaier, film care suferea de tarele epocii, dar avea insa farmecul sau, pe care cred ca si l-ar pastra si astazi (pentru cinefili hardcore, desigur). In anii ’70, insa, la varful carierei, a jucat in filme importante ale perioadei, precum: “Rîul care urcă muntele” (1977, regia Cristiana Nicolae), “Inainte de tacere” (1978, regia Alexa Visarion, ecranizare dupa Caragiale, “In vreme de razboi”), rebrenianul “Ion” (1980), deja clasicul “Vanatoare de vulpi” (1980, regia Mircea Daneliuc) si, mai ales, viscontianul “Adela” (1985, regia Mircea Veroiu) – Seciu avea 46 de ani aici, varsta destramarii tuturor iluziilor, o juca pe mama protagonistei, interpretata de infinit mai tanara Marina Procopie, si ii dadea replica unui Motoi la randul sau bantuit de “autumn is coming”, un Emil Codrescu victorian, asa cum si l-a imaginat Ibraileanu la varsta pe care o avea cand a scris romanul, socandu-si contemporanii, prin 1933 parca. Si mai important, dupa mine, este ca actrita a aparut si in doua seriale TV “cult” ale epocii asa-zis comuniste. Primul este “Un august in flacari” (1975 – datoram scenariul-saga a aventurilor ilegalistilor Tronaru si Armand Danacu, acesta din urma “undercover” in casa potentatului Tismana, interpretat de Liviu Ciulei – eternul interpret de aristocrat/burghez in filmele epocii, joaca si in “Facerea lumii” si, cred, si in “Bietul Ioanide”; distinctia, “noblesse oblige” –, lui Eugen Barbu; recent, am recitit paginile publicate de Barbu cu Tronaru din “O lume de castigat”, roman care nu a mai aparut niciodata, pagini existente intr-un Almanah Luceafarul vechi, si le-am vazut cu totul altfel decat le vedeam cu ochii din copilarie, dar despre asta vreau sa scriu separat), iar al doilea, evident, cultissimul “Lumini si umbre” (geniul popovician at its best). Aici, Seciu (40 de ani, da?, sa nu uitam) o juca pe o activista venita de la centru in acel oras transilvan unde se intampla actiunea, teoretic cuplata cu Repan (Ninel, in film), dar care, evident, ii “purta sambetele” infinit, iarasi, mai tanarului Florin Calinescu (muncitorul Mihai, unul dintre membrii “clanului” Balan), si nicicand combinatia dintre sex si Revolutie, dintre politica si lascivitate nu a fost redata mai bine, mai perfect (poate doar in anumite pagini din “Aripa stanga” a lui Cartarescu, dar oricum vorbim despre alta specie artistica). Actrita si-a dorit sa continue imediat aceeasi linie, a combinatiei dintre comunism si erotism, in “Dragostea si revolutia” (1983), dupa Sararu, dar se stie ca Vitanidis nu avea “mana buna”, asa ca filmul este ratat. Tinerii regizori romani ai “noului val” nu se poate spune ca au neglijat-o pe marea actrita. Ultima aparitie importanta a Valeriei Seciu este cea din, iarasi “cultul”, chiar daca din alte motive, “Aurora” (2010) al lui Cristi Puiu. A mai aparut, in deceniul trecut, in filme ca “Despre oameni si melci” (2012, regia Tudor Giurgiu), “Roxannne” (2013, Vali Hotea), “Sunt o baba comunista” (2013, regia Stere Gulea; joaca d-na Stroescu).

Nu stim daca o vom mai vedea vreodata pe marele ecran.

Oricum, La Multi Ani, Valeria Seciu, chiar daca se pare cu o oarecare intarziere!

Autor: Doinel Tronaru // https://www.facebook.com/doinel.tronaru