SEPSI SHOWCASE / PRIVITOR

Text: Ada-Maria Ichim

Andreea Gavriliu, regizor și coregraf, ne propune o joacă de-a spect-actorul… Suntem puși, ca public, față în față cu noi înșine și… între noi fie spus, nu dăm bine. Tema este relația actor-public și decorul este o oglindire a sălii – 5 rânduri de scaune mov plușate, cu cotiere negre, înfipte în podeaua descrescătoare, care își așteaptă pe rând ocupanții. 

Detaliile de costum migrează subtil de la un personaj la altul – fusta de voal a unuia devine eșarfă pentru altul, col-rouleurile de bumbac se întâlnesc cu tricotul, ștrempelii galbeni, foarfecă aerul – creând texturi diverse și corespondențe jucăușe în scenografia Andreei Săndulescu.

Efectul coloristic, complementaritatea galbenului cu movul scaunelor este folosita inteligent de coregrafie, căci acestea devin parte a unui tip de decupaj, obturând părți ale corpului dans-actorilor. În funcție de momentul spectacolului, avem fie o mișcare ritmică strânsă – de exemplu, sunt vizibile doar torsurile, unde doar brațele se mișcă scurt și sacadat – la funcțiuni decorative, precum pădurea statică de picioare galbene țâșnind din masa mov.

Ocupate de „public”, rândurile de scaune creează spațiul confesiv pentru a ne ghida în dificila relație a actorului cu propria creație și cu publicul. Spectacolul, bazat pe experiențele personale ale actorilor, conține un amalgam de tehnici, fără a-și pierde nici o secunda perspectiva coerentă – avem confesiuni directe, voci interioare în dialog contradictoriu – precum cel cu „ochiul critic interior” care nu doarme niciodată –, dueluri verbale de stand up comedy, citate din off în contrapunct cu mișcarea scenică.

Muzica lui Mihai Dobre potențează elementele și perspectiva autobiografice. Putem ajunge chiar la limita intensă a unei multiplicări schizoide, sub imperiul emotivității, unde actorul care și-a uitat mișcarea, vorbește pe trei direcții. Relațiile personale devin distante amintiri, precum cea a actriței cu fiul său, unde comunicarea se face prin scrisori deoarece Teatrul cere sacrificiul suprem. 

Coregrafia se adaptează la aceste claustrante rânduri capitonate și capătă un ritm de prelungire/scurgere lentă, progresivă, de-a lungul și peste barierele plușate. Combinația între mov-ul „sălii” și galbenul muștar complementar creează o dinamică coloristică modernă, completată de lumina care explorează și separă fie spațiul intim, fie venirea la rampa redusă la un coridor îngust de aproape 1 m între primul rând de spectatori și gradena scaunelor.

Amalgamul confesiv este completat de un citat audio care aduce o încărcătura emoțională specială prin vocea a doi mari actori, acum dispăruți. Este vorba de Mariana Buruiană (Julieta) și Adrian Pintea (Romeo) în spectacolul regizoarei Cătălina Buzoianu, „Romeo și Julieta” din 1978, care s-a păstrat pe o veche înregistrare TVR. Replicile din scena balconului sunt folosite aproape ca un fond muzical pentru mișcarea actorilor dansatori, peste ei plutind cuvintele definitorii „Iubirea mea e adâncă precum Marea” sau „ pe cât dau, pe atât am de dăruit.”, spuse de vocea inconfundabil de fragilă a Marianei Buruiană, care traversează timpul, epocile istorice, spațiul, pentru a răsuna ca o profesiune de credință a meseriei de actor.

Ritmul creat în deschiderea spectacolului de plecările/ așezările/ traversările, obositoare prin repetitivitate, care simulează intrarea spectatorilor, publicului în sală își găsește pandant contrastant în finalul aproape autodistructiv, combinație între staticul grup de „privitori” și actorul care se autoconsumă.

Până la urmă, însă, spectacolul nu este despre public, ci despre actor și trăirea pe scena cu tribulațiile și (puținele) bucurii ale sale. Această confesiune intensă, care păstrează tonul amuzant al unui joc până în ultimul moment, reușește sa oglindească măcinarea de fiecare seară a actorului. Și nu poți, ca spectator, sa nu pleci cu un vag sentiment de culpabilitate că nu ai apreciat, poate, la justa valoare efortul actorilor și ai ramase doar un „ privitor”. Totodată, ai și o stare de recunoștință pentru onestitatea și generozitatea cu care și-a deschis poarta către propria viață interioară, dedicata meseriei. această trupă: COSTI APOSTOL, MONA CODREANU, IOANA COSTEA, ION FISCUTEANU JR., OANA JIPA, MĂDĂLINA MUȘAT, CAMELIA PARASCHIV, ELENA POPA, DANIEL RIZEA, IULIAN TRĂISTARU, FATMA MOHAMED